Mail: office@cciat.ro Fax: (+40) 256 706 211 Telefoane: P-ța Victoriei: (+40) 372 185 285 Blv Eroilor de la Tisa: (+40) 256 300 130

Presă | 25 iunie 2015 - CCIA Timiș continuă cursurile gratuite pentru persoanele din mediul rural
 

     

    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș



    Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, partener coordonator al proiectului ”RuralNet – Centru de orientare în carieră şi consultanţă non-agricolă”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, continuă organizarea cursurilor gratuite de formare profesională și calificare în domenii non-agricole destinate persoanelor din mediul rural.

    În prezent, se fac înscrieri pentru cursul de Competențe antreprenoriale (4 grupe x 15 persoane), adresat persoanelor care doresc să înființeze o afacere pe cont propriu și pentru cursul de Competențe IT (3 grupe x 16 persoane) - curs de inițiere în folosirea calculatorului care se adresează oricărei persoane care dorește să deprindă competențele de utilizare a tehnicii de calcul sau care dorește să-și dezvolte competențele de comunicare și operare modernă a informațiilor.

    Cursul de calificare pentru meseria de Operator introducere, validare și prelucrare date este în desfășurare, având un număr de 24 de participanți care doresc să se califice în domeniul calculatoarelor. Obținerea acestei calificări permite angajarea la orice agent economic sau instituție publică care operează cu date. Calificarea este recunoscută la nivel european și conferă totodată posibilitatea de înființare a propriei afaceri în domeniul IT.

    Cursul de Lucrător în comerț, aflat în fază de autorizare, va începe în cursul lunii iulie a.c. și se adresează persoanelor care doresc să lucreze în magazinele de la sate. Pot participa cei care sunt deja angajați în magazine ca necalificați și doresc să-și dezvolte competențele, dar și cei care doresc să se califice pentru a se angaja ca vânzători sau persoane doritoare să-și înființeze propria afacere comercială. La aceste cursuri se pot înscrie persoane care nu și-au finalizat studiile minime obligatorii.

    Absolvenții cursurilor de calificare vor primi subvenții cât și sprijin pentru angajare din partea CCIAT care a inițiat discuții cu firme care au nevoie de aceste meserii și cu agenții de recrutare. De asemenea, experții CCIAT oferă, gratuit în cadrul proiectului, consiliere privind orientarea în carieră. 

    Cursurile de formare profesională se desfășoară la Centrul Regional de Afacerial al CCIAT din Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, iar cursurile de calificare, în Comuna Moșnița Nouă – Sat Urseni, județul Timiș.

    Reamintim că Proiectul ”RuralNet – Centru de orientare în carieră şi consultanţă non-agricolă” vizează îmbunătăţirea calităţii resurselor umane în zonele rurale, în contextul asigurării unui suport eficient şi de calitate pentru facilitarea accesului la ocupare în activităţi non-agricole.


    Informaţii suplimentare la tel. 0722-503138, e-mail: rolinic@cciat.ro, Rodica OLINIC – expert informare şi promovare.


    Pagina CCIAT 25 iunie 2015 - CCIA Timiș continuă cursurile gratuite pentru persoanele din mediul rural a fost vizualizată de 1025 ori