Mail: office@cciat.ro Fax: (+40) 256 706 211 Telefoane: P-ța Victoriei: (+40) 372 185 285 Blv Eroilor de la Tisa: (+40) 256 300 130

Comunicate | CCIA Timiș invită firmele membre la Târgul Internațional ZR-BizNet Zrenjanin 20-22 septembrie 2018
 

     

    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș



    CCIA Timiș invită firmele membre la Târgul Internațional ZR-BizNet Zrenjanin
    În perioada 20 - 22 septembrie 2018, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o misiune economică la Zrenjanin (Serbia), de participare la Târgul Internațional ZR-BizNet 2018, continuare sub o nouă denumire a tradiționalului Târg de Inovare și Antreprenoriat INOCOOP.

    Evenimentul se adresează firmelor din toate domeniile de activitate, obiectivul principal fiind promovarea și dezvoltarea afacerilor și investițiilor, la nivel interregional și transfrontalier. 

    Sunt așteptate companii din toate regiunile Serbiei și din țările învecinate (Bosnia-Herțegovina, Croația, Muntenegru, România, Ungaria) a căror prezență oferă posibilitatea de a stabili noi contacte de afaceri, de a crea parteneriate în domenii de interes reciproc.
    Totodată, în cadrul programului conex, vor fi organizate seminarii tematice, prezentări de firmă, întâlniri B2B, etc. 

    Manifestarea expozițională este organizată de Municipalitatea Zrenjanin, Camera Regională de Comerț și Industrie a Districtului Administrativ Banatul Central Zrenjanin, Asociația Generală a Antreprenorilor și Uniunea Patronală din Zrenjanin. 
    În cadrul Protocolului de Colaborare dintre camerele de comerț din Banatul istoric, organizatorii oferă firmelor membre ale CCIA Timiș posibilitatea de a expune GRATUIT în stand individual sau în stand comun.

    Costul deplasării este de 125 Euro / pers. și include:
    -    Transport cu microbuz pe ruta Timișoara-Zrenjanin și retur;
    -    Cazare 2 (două) nopți loc în cameră dublă la pensiune***;
    -    Înscriere în catalogul expoziției – se solicită o scurtă prezentare a firmei, coordonatele și interesul specific pentru piața Serbiei);
    -    Asistență logistică CCIAT pe perioada desfășurării evenimentului.

    Termen limită de confirmare a participării: 7 septembrie 2018.

    ***

    Informații suplimentare și înscrieri la tel. 0722/503.138, e-mail: rolinic@cciat.ro, Rodica Olinic - consilier Relații Publice.


    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură TIMIȘ