Mail: office@cciat.ro Fax: (+40) 256 706 211 Telefoane: P-ța Victoriei: (+40) 256 490 771 Blv Eroilor de la Tisa: (+40) 256 490 772

Comunicate | Vizita delegației CCIAT la Istanbul va aduce beneficii mediului de afaceri timișean - Comunicat de presa 6 septembrie 2019
 

     

    Vizita delegației CCIAT la Istanbul va aduce beneficii mediului de afaceri timișean



    În cursul zilei de ieri, 4 septembrie 2019, delegația Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș s-a întâlnit cu conducerea superioară a Camerei de Comerț Istanbul (ICOC). 
    Delegația camerei timișene a fost primită de Israfil KURALAY, Vicepreședintele ICOC și de  directorii departamentelor de relații internaționale, formare profesională și târguri-expoziții. Discuțiile au vizat în principal identificarea de oportunități și proiecte concrete de cooperare inter-instituțională, cu efecte benefice asupra comunității de afaceri din cele două regiuni și țări. Au fost puse în discuție aspecte privind organizarea la Timișoara și Istanbul de evenimente economice – misiuni economice, forumuri de afaceri, întâlniri B2B -, participarea firmelor timișene la târguri și expoziții internaționale cu finanțare de la Guvernul turc, schimburi de experiență și bune practici în domeniul învățământului profesional. În acest sens, la inițiativa ICOC, a avut loc o întâlnire de lucru între managerul Direcției de Formare Profesională a CCIAT, Tania Avramov, și specialiști ai departamentului de profil, unde vor fi stabilite condițiile concrete de organizare la Timișoara a primelor schimburi de bune practici în domeniul industriei alimentare și alimentației publice.

    „Vizita noastră la Camera de Comerț Istanbul a avut ca scop principal facilitarea pătrunderii pe piața din Turcia a companiilor timișene și intensificarea relațiilor de afaceri bilaterale. În prezent, există o dinamică ascendentă a numărului de companii cu capital turcesc în România. După ce am prezentat in extenso economia Județului Timiș, avantajele calitative și competitive ale județului nostru, a oportunităților de afaceri și investiții oferite de piața timișeană, am adresat conducerii ICOC invitaţia de a veni la Timișoara pentru a participa la Forumul de Afaceri multi-partit, care va avea loc în 24 octombrie, unde firmele timișene se vor putea întâlni cu companii din Cehia, Federația Rusă, Grecia și, acum, Turcia. Cu acea ocazie, vom semna cu ICOC și o Convenție de Colaborare care să ofere cadrul instituțional pentru dezvoltarea de afaceri bilaterale de succes. Avem convingerea că după întâlnirile și discuțiile avute în aceste zile, numărul investițiilor turcești în județul nostru va crește, iar serviciile și produsele „made in Timiș” vor fi mult mai prezente și apreciate pe piața turcească. Suntem deosebit de încântați de primirea făcută de cea de-a doua cameră de comerț din Europa, de deschiderea și interesul exprimat de a colabora cu noi și firmele timișene”, a transmis de la Istanbul Președintele Executiv CCIAT, dna Florica CHIRIȚĂ.

    Despre Camera de Comerț İstanbul
    De la înființarea sa în 1882, Camera de Comerț İstanbul (ICOC) este cea mai eficientă și mai influentă organizație în climatul de afaceri al Turciei, Președintele ICOC participând la luarea deciziilor economice și legislative din cadrul Guvernului turc. În prezent, ICOC reprezintă peste 400.000 de companii din toate domeniile de activitate și elaborează publicații atât în limba turcă, cât și în alte limbi, în scop informativ. ICOC colaborează cu numeroase camere de comerț și organisme internaționale, cum ar fi UNIDO, ITC, ASCAME etc.
    Despre relațiile bilaterale România-Turcia
    La nivelul lunii februarie 2019, în România erau 15.491 de firme cu capital turcesc, cu o valoare totală a capitalului subscris de 517 mil. euro. Valoarea schimburilor comerciale bilaterale România - Turcia s-a situat, la sfârșitul anului trecut, la 5,58 miliarde euro.
    Turcia continuă să fie primul partener comercial al României din afara UE şi al 5-lea partener în cadrul schimburilor internaţionale totale ale României, respectiv al 10-lea partener la export şi al 7-lea la import. România este, de asemenea, unul din partenerii comerciali importanţi ai Turciei, fiind pe locul 15 la export şi pe locul 17 la import. Conform statisticilor ORC, în Județul Timiș sunt înmatriculate 73 de firme cu asociați din Turcia.
    Informații suplimentare la tel. 0722503138, e-mail: rolinic@cciat.ro, Rodica OLINIC, consilier RP.