Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA)
FORMULAR DE ÎNSCRIERE ONLINE
Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timiș și Ambasada Canadei în România au plăcerea de a vă invita la prezentarea pe tema Acordului Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA) care va avea loc ȋn spaţiul Cowork Timişoara - The Garden, Str. Virgil Madgearu, nr. 5, Timişoara (https://coworktimisoara.com/the-garden.html), în data de 17 mai 2019, între orele 10:30 şi 12:30.
Evenimentul se adresează companiilor din judeţul Timiş interesate de relaţiile comerciale cu Canada.
La eveniment va fi prezent Excelenţa Sa Kevin Hamilton, Ambasadorul Canadei în România, care va ţine un scurt discurs despre CETA, urmat de o prezentare a beneficiilor şi oportunităţilor generate de semnarea Acordului Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada, susţinută de Raluca Tudor-Petcu, Expert Comercial ȋn cadrul Ambasadei Canadei în România.
Participarea este gratuită.
Aşteptăm cu interes răspunsul dumneavoastră până cel târziu la data de 15 mai, iar pentru detalii vă rugăm să ne contactați la tel: 0372/185285 sau prin e-mail: office@cciat.ro Înscrieri online pe www.cciat.ro
ACORDUL ECONOMIC SI COMERCIAL GLOBAL DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI CANADA (CETA)
Pe 21 septembrie 2017, Acordul Economic și Comercial Global ȋntre Canada şi Uniunea Europeană - cunoscut sub numele de CETA – a intrat ȋn vigoare şi se aplică provizoriu, atȃt Canadei, cȃt şi statelor membre ale Uniunii Europene.
CETA crează deja oportunităţi noi şi semnificative atât pentru statele Uniunii Europene, cât şi pentru Canada, deschide noi pieţe pentru exportatori, generează locuri de muncă de calitate pentru angajaţi şi întăreşte relaţiile existente între economia Canadei şi economiile statelor membre ale Uniunii Europene. Ca urmare a intrării în vigoare a CETA, volumul relaţiilor comerciale bilaterale dintre Canada şi Uniunea Europeană a crescut cu 10% ȋn primul an. Se estimează că exporturile din Uniunea Europeană către Canada vor fi cu 23% mai mari în fiecare an, atingând un nivel de până la 17 miliarde de Euro anual, iar creşterea produsului intern brut la nivelul Uniunii va fi de până la 11.6 miliarde în fiecare an.
România va beneficia direct de reducerile de tarife pentru unele dintre produsele sale de export cele mai competitive, cum ar fi produsele din pielărie şi încălţăminte, produse agricole, servicii de construcţii nave, construcţia de automobile şi producţia de piese auto, produse ceramice şi textile. De exemplu, sub umbrela CETA, 93% din tarifele de export canadiene pentru produsele agricole vor fi eliminate. Exportatorii din ţările Uniunii Europene vor putea să comercializeze grâu, făină şi vin pe piaţa canadiană fără a plăti taxe. Totodată, tarifele la export în sectorul construcţiilor de maşini, care în acest moment se ridică la 9,5%, vor fi anulate ca urmare a implementării CETA.
Pe lângă reducerea tarifelor la exportul bunurilor, CETA va da un impuls important şi exportului de servicii şi investiţiilor dintre Canada şi România, va permite recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, va creşte competitivitatea companiilor româneşti pe piaţa canadiană şi va reduce costurile pe care le au companiile atunci când exportă, fără a periclita standardele curente privind protecţia mediului şi drepturile angajaţilor.