Proiectul SIA VEST merge mai departe - Comunicat de presa

Proiectul SIA VEST merge mai departe


În calitate de partener lider al Proiectului „SIA VEST - Suport pentru Inițiative Antreprenoriale”, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă să sprijine și să monitorizeze activitatea celor 24 de start-up-uri înființate în cadrul proiectului care au reușit să demareze cu succes activitatea, în special în contextul pandemiei generate de noul coronavirus, eforturile CCIAT concentrându-se asupra susținerii intereselor firmelor care se confruntă cu dificultăți majore, prin măsuri menite să faciliteze reluarea activității și revenirea la normalitate.
 
Astfel, printre priorități se numără și sprijinirea firmelor aflate la început de drum, beneficiare de finanțări nerambursabile și care s-au obligat prin proiect să deruleze anumite activități, să angajeze salariați. Acestea trebuie ajutate să-și îndeplinească indicatorii din planul de afaceri selectat pentru a supraviețui.

Reamintim că Proiectul SIA VEST - Suport pentru Inițiative Antreprenoriale vizează stimularea ocupării și creșterea numărului de locuri de muncă prin crearea și sprijinirea dezvoltării de noi afaceri în Regiunea Vest care să conducă la crearea de noi joburi. Până în prezent, cele 24 de firme au un număr total de 59 de angajați, iar valoarea totală a subvențiilor primite este de 3.496.143,01 lei (740.708,26 euro).

***


Informații suplimentare la tel. 0732-185.282, e-mail: dbuzatu@cciat.ro, Daiana Mirela BUZATU - Manager de proiect.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură TIMIȘ
300030 Timisoara, Romania, Piata Victoriei nr.3, tel: +40.372-185.285, fax: +40.256.490.311, e-mail: office@cciat.ro
300575 Timisoara, Romania, Bv.Eroilor de la Tisa nr.22, tel: +40.372-185.258, fax: +40.372.185.262, e-mail: office@cciat.ro