Mail: office@cciat.ro Fax: (+40) 256 706 211 Telefoane: P-ța Victoriei: (+40) 256 490 771 Blv Eroilor de la Tisa: (+40) 256 490 772
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș |
În cursul zilei de astăzi, 25 mai, cu prilejul vizitei oficiale în Timișoara, E.S. Domnul Paul McGarry, Ambasadorul Irlandei în România, s-a întâlnit cu Președintele CCIA Timiș, doamna Florica CHIRIȚĂ.
La propunerile lansate de Președintele CCIAT, s-a convenit asupra unei agende de lucru concretă, respectiv: Pregătirea unei delegații de afaceri timișene care să participe la Medical & Pharma Conferences în Dublin, unde vor avea loc conferințe și vizite pe sectoare de interes (farmaceutic, echipamente medicale, tehnologii de digitalizare), companiile participante beneficiind de gratuități la transport și cazare.; Organizarea unui Forum de Afaceri la Dublin și/sau la Timișoara; Organizarea la Timișoara a unui eveniment complex cu ocazia Zilei Naționale a Irlandei - Saint Patrick s Day, în 17 martie 2023 – acțiuni ce vor fi realizate sub egida Ambasadei Irlandei la București.
Totodată, împreună cu viitorul Consulat Onorific al Irlandei și al AVALON Comp., se va organiza o întâlnire a CCIA Timiș cu reprezentanții celor 29 de firme cu asociați irlandezi care activează în județul Timiș, cu participarea autorităților publice locale și a principalelor servicii deconcentrate din teritoriu.
Înaltul oficial a fost însoțit de o delegație de afaceri formată din Gemma Webb - Președintele Asociației de Afaceri Romania-Irlanda (R.I.B.A.), Alexandru Aionițoaei - Market Adviser al Enterprise Ireland, Biroul Praga (Agenția de stat irlandeză pentru promovarea comerțului), Andreea Ciocoiu – membru al consiliului de conducere R.I.B.A. și Director General al Avalon Comp., Alina Ciocoiu - membru în consiliul de conducere R.I.B.A. și Managing Partner al Avalon Comp. și Eoghain O Byrne - membru în consiliul de conducere R.I.B.A.
Dna Gemma Webb, Președintele R.I.B.A., a prezentat misiunea și scopul asociației de consolidare a legăturilor de afaceri, sociale şi culturale între comunităţile irlandeze şi româneşti.
Reprezentantul Enterprise Ireland, Alexandru Aionițoaei, a menționat rolul acesteia ca organizație guvernamentală responsabilă de dezvoltarea și creșterea întreprinderilor irlandeze pe piețele mondiale. Agenția are birouri în 34 de țări ale lumii iar membrii sunt companii care activează cu preponderență în domeniile IT&C (tehnologii de digitalizare, smart cities), agricultură (utilaje agricole, procesare carne și lapte), construcții și infrastructură, medical (soluții de digitalizare). De asemenea, a oferit informații despre Congresul medical care va avea loc la Dublin, în cursul lunii iunie a.c..
Avalon Comp., reprezentată de d-nele Andreea Ciocoiu și Alina Ciocoiu, este o companie cu o mare experiență în consultanță de afaceri și juridică pentru firmele irlandeze care doresc să pătrundă pe piața românească și nu numai.
Dl. Eoghain O Byrne este un om de afaceri irlandez, aflat de peste 20 de ani în România, în prezent stabilit la Timișoara unde conduce o companie din domeniul IT, propus pentru a fi consul onorific al Irlandei la Timișoara.
Întâlnirea cu Președintele CCIA Timiș a fost una extrem de productivă și nu am nici o îndoială că va conduce la relații de colaborare fructuoase în viitor” , a scris în cartea de onoare a CCIAT E.S. Paul McGarry, Ambasadorul Irlandei în România.
***
Informații suplimentare la tel. 0722 503138, e-mail: rolinic@cciat.ro, Rodica Olinic – consilier Relații Publice.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură TIMIȘ