Mail: office@cciat.ro Fax: (+40) 256 706 211 Telefoane: P-ța Victoriei: (+40) 256 490 771 Blv Eroilor de la Tisa: (+40) 256 490 772

Comunicate | Facilități pentru firmele timișene la misiunile economice organizate în Grecia
 

     

    Facilități pentru firmele timișene la misiunile economice organizate în Grecia



    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, cu sprijinul Ambasadei Greciei la București prin Biroul Economic și Comercial, organizează o serie de misiuni economice de vizitare a celor mai reprezentative târguri sectoriale din Grecia (Atena, Salonic), la care firmele timișene beneficiază de facilități și gratuități importante.
       
        Acțiunile se desfășoară în cadrul Programului «Hosted Buyer» susținut de Guvernul Elen, prin care companiile interesate de importul de produse din Grecia beneficiază de gratuitate pentru cazare (2 nopți în hotel de 4 sau 5 stele) și transport cu avionul, pentru un reprezentant al firmei participante.
       

    Manifestările expoziționale la care se aplică aceste facilități sunt următoarele: 


    Târgul Internațional de Păsări și Animale „Zootechnia”

    Perioada: 31 ianuarie – 3 februarie 2019
    Locație: Centrul Internațional Helexpo Salonic
    Aflat la cea de-a 11-a ediție, ZOOTECHNIA” (http://zootechnia.helexpo.gr) reunește producători de mașini și echipamente pentru zootehnie și acvacultură, produse farmaceutice, materii prime pentru animale, animale (bovine, porcine, caprine, ovine, păsări de curte etc.), mașini de ambalare, accesorii și consumabile, agenții & servicii.

    Târgul Internațional „INFACOMA” și Târgul Internațional “AQUATHERM

    Perioada: 8 - 11 februarie 2019
    Locație: Centrul Internațional MEC Atena
        INFACOMA (http://infacoma.helexpo.gr/en), aflat la cea de-a 36-a ediție, este cel mai mare târg din domeniul construcțiilor. Vor fi expuse materiale de construcție, izolații, profiluri pentru uși și ferestre, obiecte sanitare, lucrări preconstrucție și tehnologie.
        În paralel, se desfășoară și Târgul Internațional „AQUATHERM” destinat zonelor de încălzire profesională, industrială și de uz casnic, aer condiționat și ventilație, managementul apei, alimentare cu apă și canalizare, gestionarea energiei și echipamente generale pentru facilități de spa, saune și piscine.

    Târgul Internațional pentru Industria Alimentară „DETROP-OENOS”

    Perioada: 2 – 4 martie 2019
    Locație: Centrul Internațional Helexpo Salonic
    Cea de-a 28-a ediție a DETROP prezintă produse alimentare, băuturi, echipamente de procesare, echipamente de ambalare a produselor alimentare. Concomitent are loc și Târgul Internațional de Vinuri OENOS ajuns în acest an la cea de-a 7-a ediție. 
    Mai multe informații despre aceste două expoziții și evenimentele conexe sunt disponibile pe pagina web: https://detrop.helexpo.gr/en.

    Târgul Internațional de Fructe și Legume „Freskon 2019”

    Perioada: 11 – 13 aprilie 2019
    Locație: Centrul Internațional Helexpo Salonic
    Freskon http://freskon.helexpo.gr reunește producători și distribuitori de fructe și legume proaspete, alune, condimente, produse BIO, produse agricole prelucrate, mașini de ambalare, produse plastice, servicii.

    Notă: Biroul Comercial al Ambasadei Greciei în România îşi rezervă dreptul de a selecta companiile românești interesate să participe la aceste manifestări expoziționale.

    Costuri de organizare: 238 lei (TVA inclus) / misiune economică.

    În cursul anului trecut, CCIA Timiș a organizat participarea în cadrul Programului «Hosted Buyer» a firmelor timișene din domeniul patiserie-cofetărie la misiunea economică de vizitare a Târgurilor Internaționale pentru Industrie Alimentară ARTOZYMA și DETROP BOUTIQUE, care au avut loc Salonic, în perioada 24-26 februarie 2018. 


    ***


    Relații suplimentare și înscrieri de participare la tel: 0372 185 285, e-mail: ccoroian@cciat.ro, Cristina COROIAN - consultant cameral.


    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură TIMIȘ