Mail: office@cciat.ro Fax: (+40) 256 706 211 Telefoane: P-ța Victoriei: (+40) 256 490 771 Blv Eroilor de la Tisa: (+40) 256 490 772

Acțiuni CCIAT | Misiune economică Japonia 10 – 20 mai 2017
 

     

    CCIA Timiș invită firmele timișene în misiune economică în Japonia



    „Și în acest an, vom continua strategia de promovare a produselor românești pe piețele extra-comunitare. În prezent, 70% din comerţul exterior al României este către Uniunea Europeană, 15% către ţările europene non-UE şi 15%  pe celelalte continente. De aceea, programul de misiuni economice al CCIAT pentru 2017 vizează țări ca Statele Unite ale Americii, Japonia, Tunisia, Emiratele Arabe Unite sau Kazakhstan”, a declarat la începutul acestui an Directorul General al CCIAT, Florica CHIRIȚĂ.   

    Japonia este a treia economie la nivel mondial și a doua putere economică în Asia-Pacific, regiune caracterizată de cel mai mare dinamism economic la nivel mondial, înscriindu-se în eşalonul priorităţilor politice şi economice ale României în raport cu țările din Asia-Pacific. În 2016, volumul total al schimburilor comerciale bilaterale s-a ridicat la 279,49 milioane USD, din care exportul a fost de 107,86 milioane USD, iar importul 171,63 milioane USD, soldul fiind de -63,78 mil. USD. 

    Obiectivul major al misiunii economice este de a intensifica relaţiile comerciale și economice dintre România și Japonia, de a face cunoscute produsele românești pe piața niponă, de a identifica noi oportunități de afaceri și investiții, prin stabilirea de contacte directe.

    În plus, este pregătit și un program de vizitare a obiectivelor turistice aparţinând culturii şi civilizaţiei nipone.

    Costul participării la misiunea economică este 2.350 Euro + TVA pentru membrii CCIAT şi 2.530 Euro + TVA pentru nemembri.

    Servicii incluse:
    - Transport cu avionul Timișoara - Tokyo  și retur (cu compania Lufthansa)
    - Taxe aeroport
    - Cazare cu mic dejun inclus, 9 nopți în hoteluri de 3*** (în Tokyo și Osaka)
    - Însoțitor român de grup

    Termen de confirmare:  15 februarie 2017

    ***

    Informaţii suplimentare și înscrieri de participare la tel. 0372 185 284 sau 0372 185 242, e-mail: akormany@cciat.ro, Ana-Maria Kormany – manager proiect CCIAT. 


    Camera de Comerț, Industrie și Agricultură TIMIȘ