Prezentare - Tehnologia NIDYON în construcții - miercuri, 14 decembrie 2022, la Timişoara


FORMULAR DE ÎNSCRIERE ONLINE


Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în parteneriat cu Saeson House, au plăcerea de a vă invita
să participaţi la prezentarea

Tehnologia NIDYON în construcții
ce va avea loc miercuri, 14 decembrie 2022, la Timişoara
 
Sistemul constructiv NIDYON reprezintă astăzi unul dintre răspunsurile tehnologice cele mai avansate și avantajoase în ceea ce privește timpul și costurile generale, la programele de realizare intensivă a spațiilor de locuit la nivel mondial, așa cum a demonstrat succesul obținut de răspândirea lui pe toate continentele.
Ideea de bază vine de la posibilitatea de a îmbina, în condiții avantajoase, exigențele de structură și izolație termică a structurilor de beton și a celor de cărămidă

Obiectivul a fost atins prin realizarea unui panou prefabricat (modular) ușor, constituit dintr-o placă de polistiren expandat de densitate corespunzătoare și două plase de sârmă din oțel zincat.
Acest panou e finalizat prin aplicarea de straturi de beton în baza unor proceduri simple.
Sistemul NIDYON permite realizarea elementelor constructive verticale (pereți portanți) cât și a celor orizontale (planșee) sau înclinate (acoperișuri).