Afacerile timișene și Timișoara 2023 promovate în Portugalia

22/05/2023

Afacerile timișene și Timișoara 2023 promovate în Portugalia

Forumul de Afaceri a reunit peste 25 de companii din Regiunea Porto din domeniile de interes ale oamenilor de afaceri timișeni, respectiv: industrie alimentară, agricultură, medical, HoReCa, comerț, servicii – fiecare companie timișeană având 3-4 parteneri de discuție. În deschiderea Forumului, Președintele CCIAT a făcut o prezentare a principalilor indicatori economico-sociali ai Județului Timiș și a locului onorant pe care acesta îl ocupă în context național, reiterând totodată eficiența parteneriatului între cele două organizații camerale, care a condus la contacte de afaceri bilaterale stabilite în cadrul evenimentelor economice organizate la Porto și Timișoara: „În numele delegației timișene cât și în nume personal să vă salut și să îmi exprim deosebita plăcere de a reveni în acest frumos oraș, de a revedea oameni dragi și colaboratori apropiați care acum 5 ani ne-au primit cu brațele deschise, punând împreună piatra de temelie a unui parteneriat interinstituțional viabil și al unei relații profesionale de lungă durată, ce au condus la aprofundarea relațiilor economice și la interacțiuni între comunitățile de afaceri din țările și regiunile noastre. Iată că astăzi suntem din nou împreună la un eveniment ce reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea relaţiilor dintre județul Timiș și Regiunea Porto, un eveniment ce oferă noi perspective de fructificare a oportunităţilor de afaceri din cele două regiuni”.