Invitatie Seminar / Concurenta si Ajutoarele de Stat

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș


 

 

                          28 iunie 2021

 

COMUNICAT DE PRESĂ


Seminar de informare privind regulile de concurență și ajutor de stat

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în colaborare cu Consiliul Concurenței organizează în data de 30 iunie 2021, începând cu ora 10.00, un seminar online unde se va discuta despre două subiecte de interes major pentru perioada actuală:

 

Concurența și Ajutoarele de Stat în timpul COVID 19 și după

 

Seminarul va fi susținut de specialiști din cadrul Consiliului Concurenței care vor vorbi despre modul în care pot fi evitate orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:

  • Fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale;
  • Limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice ori investiţiilor;
  • Împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de vânzări şi achiziţii ori pe alte criterii;
  • Aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
  • Condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
  • Participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte;
  • Eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici, precum şi înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă.

 

Specialiștii Consiliului Concurenței vor răspunde întrebărilor în cadrul sesiunii de discuții libere.

 

Înscrierea se realizează prin completarea formularului de înregistrare, accesând link-ul:

https://zoom.us/meeting/register/tJcsd-qhqz8jHtyv72hqdw5HyqCH39hKpnei.

Taxă de participare: 150 lei (TVA inclus)/persoană.

Participarea este gratuită pentru membrii CCIAT

nformații suplimentare la tel. 0720-444105, e-mail: cmates@cciat.ro, Cecilia Mateș - consultant cameral.







Camera de Comerț, Industrie și Agricultură TIMIȘ
300030 Timisoara, Romania, Piata Victoriei nr.3, tel: +40.372-185.285, fax: +40.256.490.311, e-mail: office@cciat.ro
300575 Timisoara, Romania, Bv.Eroilor de la Tisa nr.22, tel: +40.372-185.258, fax: +40.372.185.262, e-mail: office@cciat.ro